Pasiunea pentru muzica a aparut din copilaria mica, inca de la gradinita. Eram cea mai fericita atunci cand cantam, iar asta era evident pentru oricine ma auzea.

Apoi, la varsta de 5 ani, am avut sansa de a urca petru prima data pe scena. Emotiile au fost coplesitoare, dar am stiut din prima ca acolo este locul meu. Apoi nu am mai vrut sa ma opresc.

Am avut sansa de a interpreta melodii minunate, compuse de oameni incredibil de talentati, precum Virgil Popescu, al carui piesa, Ce frumoase sarbatori, am avut onoarea de a o interpreta in cadrul Scolii de Muzica Next Star Studio.

Desigur ca in continuare imi petrec timpul liber cantand, chiar si atunci cand sunt in vacanta. Ador sa fac karaoke, iar scena hotelului Phoenicia Luxury din Mamaia a fost locul perfect pentru a ma relaxa dupa o zi plina!

Sa poti canta e minunat si nu imi doresc sa ma opresc vreodata din a face asta! Emotia pe care o simti atunci cand te afli in fata publicului nu poate fi comparata cu nimic, iar ceea ce simti atunci cand reusesti sa transmiti aceleasi emotii publicului este un sentiment ce nu poate fi descris in cuvinte.

Ma simt binecuvantata pentru ca am avut sansa de a urca pe scenele unor importante festivaluri, precum FICCO, Festivalul Dragobete Pupa Fete si Fetivalul International Tematic de Creatie Muzicala si Interpretare si mi-am promis ca nu voi parasi niciodata aceasta lume magica a muzicii, ci o voi explora, cu pasi marunti, si voi evolua in continuare, invatand de la cei mai buni!

Va multumesc tuturor celor ce mi-ati fost alaturi si ati avut incredere in potentialul meu! Ma simt cu adevarat onorata!

No responses yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *